Astăzi
este un prilej excepţional de a face puja pentru Shri Vishnumaya, deoarece ea a
intrat în această casă şi noi trebuie să o venerăm.
În
primul rând trebuie să ştim cine este Vishnumaya. Este foarte important să
ştim, fiindcă în Devi Mahatmyam ea este descrisă numai ca fiind încarnarea
Zeiţei – „Vishnumaya iti Sabdhita” - ea este numită Vishnumaya”. Dar să vedem
cine este ea; de fapt cine este Vishnumaya? Am putea spune că Shri Vishnumaya
este Kali şi este fiica lui Mahakali. Ea a venit pe pământul acesta şi a ucis
mulţi demoni şi mulţi rakshasa pentru a-i salva pe sfinţi de agresiunea
acestora. Ea a acţionat întotdeauna în
aşa fel încât să ucidă toată negativitatea din lume. Ea acţionează cu multă
iuţeală, ştie unde se află negativitatea şi încearcă să ardă acea negativitate
cât mai repede.
La
origine, această Vishnumaya este fiica lui Mahakali, ea a fost creată de însăşi
Mahakali, pentru a lupta împotriva acestor demoni, iar în scopul îndeplinirii
acestei munci ea a primit anumite arme. Însăşi în vremea lui Shri Krishna, ea
s-a născut ca sora lui Shri Krishna, şi în loc ca Shri Krishna să fie ucis de
către unchiul său, după cum ştiţi că spune legenda, ea a fost adusă pentru a-l
înlocui. De fapt ea era fiica lui Yeshoda, iar Shri Krishna a fost înlocuit cu
această fetiţă care a fost ucisă de către unchiul lui Shri Krishna şi s-a
transformat într-un fulger care a apărut pe cer, anunţând că Shri Krishna s-a
încarnat deja. Ea i-a spus lui Kamsa: „Soarta ta este în mâinile sale şi el te
va ucide.”
Deci
aceasta este Vishnumaya. Iar mai târziu ea s-a încarnat din nou, tot în timpul
lui Shri Krishna, pe vremea când el era rege în Dwarika, şi ea s-a căsătorit cu
aceşti cinci fraţi Pandava. Fiindcă ea a fost Draupadi. Aceste lucruri au o
anumită semnificaţie: ea este cea care a unit cele cinci elemente. Aceşti fraţi
Pandava reprezintă cinci elemente, iar ea uneşte aceste elemente în calitatea
ei de soţie a celor cinci fraţi, fiindcă ea este cea care uneşte toate cele
cinci elemente care compun universul material creat. Aşadar ştim că există o
relaţie stabilită între Vishnumaya şi Shri Krishna. Iar după cum ştiţi, Shri Krishna s-a purtat cu ea
ca şi cu o soră.
O
dată, când au încercat să o insulte pe Draupadi desfăşurându-i sariul, Shri
Krishna a ajutat-o fiindcă ea era sora lui şi era o doamnă atât de puternică.
Şi
tot ei i se datorează Mahabharata. Ea este
cea care a determinat începerea războiului, ea este cea care le-a spus
fraţilor Pandava: „Trebuie să luptaţi!” Ea le-a spus foarte clar: „Trebuie să
vă luptaţi cu aceşti Kaurava şi să-i înfrângeţi; mai mult decât atât, ei
trebuie distruşi”. Fiindcă este foarte importantă castitatea femeilor, iar în
India oricine încearcă să aducă vătămare castităţii femeilor, să fie
blestemat si distrus. Iar acesta a fost unul din mesajele importante ale epopeei Mahabharata-simplul
fapt că ea fost insultată atât de grav a determinat purtarea războiului şi distrugerea acelor oameni. Deci
aceasta este povestea lui Vishnumaya.
Însă
acum când toate zeităţile rezidă în Adi Shakti, ea este reflectată în chakra
voastră Vishuddhi, pe partea stângă. Iar Vishuddhi stâng este foarte important
, fiindcă noi avem probleme cu egoul nostru şi avem într-adevăr nevoie de
cineva care să ne aducă aminte că nu ar trebui să avem acest ego prin
intermediul căruia să-i asuprim pe ceilalţi. Şi această aducere aminte poate
veni de la conştiinţa noastră, sau de altundeva, putem spune că vine din
educaţia pe care o primim, şi se aşterne în vishuddhi stâng sub forma unor nori
de vinovăţie. Iar după cum ştiţi, biserica catolică şi toţi aceşti oameni,
toate religiile, vă spun că „sunteţi un păcătos” şi acest lucru se depune tot
în vishuddhi stâng. Aşa apare vinovăţia în acest centru. Iar dacă există
vinovăţie în acest loc, ea se instalează acolo. Când norii vinovăţiei se adună
şi se ating, aşa ca norii de furtună, atunci
Vishnumaya vă dă o senzaţie de arsură, ea arde bhoot care se află acolo,
arde vinovăţia noastră, şi totodată, cu lumina ei, ea îndepărtează îndoielile
pe care le avem cu privire la noi înşine.
Dar
la începutul Sahaja Yoga, după cum aţi văzut, atunci când se înalţă Kundalini,
voi vă simţiţi întotdeauna în mod
distinct partea stângă. Simţiţi o durere sau uneori o arsură, iar oamenii
întreabă câteodată: „Mamă, de ce simt această arsură aici când Kundalini se
ridică ?” Fiindcă atunci, Vishnumaya încearcă să ardă negativitatea. Aceasta
este una dintre puterile ei, aceea de a arde. Elementele au anumite capacităţi,
de exemplu apa poate dizolva; iar gheaţa te poate linişti.
Dar
elementul lui Vishnumaya este asemenea electricităţii şi ea vă aduce la forma
corespunzătoare prin arderea şi îndepărtarea negativităţilor voastre. Este surprinzător că această putere a lui
Vishnumaya se află pe partea stângă. Deşi se află acolo, ea conţine elementul
foc care poate să ardă negativitatea şi bhoot ce se află pe partea stângă.
Dar
să vedem cum căpătăm aceşti bhoot aflaţi pe partea stângă. Acest subiect este
foarte interesant, fiindcă vorbim despre Vishnumaya şi ar trebui să cooperăm cu
ea, să nu mai suferim de dureri datorită acţiunii ei.
Aceste
lucruri se petrec mai ales in Vest. În
India nu cred că oamenii se simt vinovaţi în privinţa vreunui lucru. Este
foarte surprinzător, dar nu am văzut nici un indian simţindu-se vinovat.
Motivul este următorul: în India, atunci când cineva face o greşeală...
civilizaţia indiană stabileşte ce anume constituie o greşeală de comportament
şi nu corespunde bunelor maniere. Să spunem că un om face un lucru din
greşeală. El poate eventual să-i poarte pică aceluia faţă de care a greşit, dar
nu se va simţi câtuşi de puţin vinovat pentru că a jignit pe cineva sau pentru
că a spus ceva necuvenit sau pentru că nu ar fi trebuit să spună un anumit
lucru. În normele civilizaţiei indiene nu există uzanţa de a spune „Îmi pare
rău” sau „mulţumesc”. E ciudat dar aşa este în India. Nu există un echivalent
pentru cuvântul „sorry” ( îmi pare rău) şi nici „mulţumesc” nu se
spune prea des. Nouă ni se pare un lucru cam artificial să spui tot timpul
„mulţumesc”, „bună dimineaţa”, „bună seara”. Iar în Maharashtra, femeile nici
nu spun „namaste” nimănui cu excepţia Zeiţei sau a lui Dumnezeu, sau spun
„namaste” încarnărilor, sau în templu. Ele nu spun niciodată unui bărbat
„namaskar”. Ele înclină uşor capul sau uneori zâmbesc şi atât. Fiindcă nu
trebuie să ne plecăm decât în faţa lui Dumnezeu. De ce să spunem tuturor
oamenilor „bună dimineaţa” sau „bună seara”? Ar trebui să-i spunem „bună
dimineaţa” numai lui Dumnezeu. Aceasta este situaţia. Deci acesta este obiceiul
în India.
Iar
dacă un om a făcut o greşeală, în Orient sau mai precis, în India , dacă a
procedat într-un mod considerat greşit, el are numai două soluţii: fie
mărturiseşte, merge la persoana faţă de care a greşit şi îi spune: „Iată, am greşit. Poţi să-mi
faci ce vrei, să-mi tai capul, să-mi dai orice pedeapsă. Sunt gata să accept.”
Acesta este primul lucru pe care îl fac: îmi recunosc greşeala şi accept
pedeapsa: „Dacă tu crezi că am greşit, poţi să-mi tragi o palmă chiar acum;
accept să primesc o palmă.” Să presupunem că i-ai vorbit nepoliticos tatălui
tău. Este împotriva regulilor bunei purtări; fiindcă el este mai în vârstă şi
este rău să insulţi pe cineva mai înaintat în vârstă decât tine. Dacă ai făcut
aşa ceva, trebuie să te duci să atingi picioarele acelei persoane şi să spui:
„Îmi pare rău că am spus acele lucruri şi sper că mă vei ierta.” Atunci
cealaltă persoană spune: „Bine, te iert.”
Să
vă dau un exemplu. Eram în Rusia şi a apărut o mică neînţelegere între două
persoane. Erau sahaja yoghini, iar unul dintre ei era mult mai tânăr decât
celălalt. Ceea ce vă povestesc acum s-a petrecut în urma acestui fapt, ca
reacţie: cel mai în vârstă a venit la ora două noaptea şi s-a plâns că acel
tânăr i-a spus: „Nici nu ştii de ce sunt în stare!” Eu am întrebat: „Chiar aşa
a spus? Nu ar fi trebuit să-ţi spună aşa
ceva.” L-am chemat pe cel tânăr, l-am trezit, era cam două şi jumătate, şi l-am
întrebat: „De ce i-ai vorbit astfel acestui om? Nu ar fi trebuit să o faci; el este mai în vârstă decât tine
şi nu-i poţi spune astfel de lucruri.” „Mamă, am procedat astfel fiindcă el
mi-a vorbit ca şi cum aş fi servitorul lui. Nu mi s-a adresat aşa cum se
cuvenea. De aceea i-am spus acel lucru.” Dar eu i-am spus: „Cu toate acestea,
nu poţi spune astfel de lucruri celor mai în vârstă decât tine.” „Da, sigur,
ştiu că am greşit şi de fapt nici nu dormeam, eram treaz şi mă gândeam să merg
mâine dimineaţă la el şi să-i cer iertare ca să încheiem incidentul.” Am spus:
„Fă-o chiar acum.” El s-a ridicat, a atins picioarele acelui om şi a spus:
„Iartă-mă pentru ce am făcut; fiindcă şi tu ai întrecut măsura.” Celălalt i-a
spus : „Sunt de acord, a fost şi greşeala mea; iartă-mă şi tu.” Şi totul s-a încheiat aici.
Nici
în Vest lucrurile nu stăteau atât de rău mai demult. Dacă, de exemplu, doi
bărbaţi se certau, atunci se luau la trântă, îşi trăgeau unul altuia câţiva
pumni, se luptau între ei şi gata. Acum nu te mai poţi lupta cu nimeni, nu mai
poţi cere cuiva iertare, fiindcă trebuie să-ţi aperi prestigiul. Au apărut
toate aceste lucruri artificiale care vă fac să vă simţiţi vinovaţi fiindcă
trebuie să respectaţi acele convenţii. Este mai natural, atunci când cineva
ţi-a spus ceva jignitor, să-i tragi un pumn şi să-l întrebi: „De ce îmi spui
aşa ceva?” Atunci îţi va trage şi el un pumn şi gata. Astfel se petreceau
lucrurile mai demult, aşa cum vedeţi în filmele americane mai vechi.
Sentimentul
de vinovăţie apare datorită sofisticării. M-am întrebat de multe ori de ce se
simt aceşti oameni vinovaţi. În primul rând datorită stilului de viaţă
sofisticat care vă împiedică să mergeţi şi să spuneţi cuiva :„Îmi pare rău că
am făcut acel lucru şi te rog să mă ierţi.” Acel om ar putea să nici nu vă
ierte. Această atitudine se datorează modului de viaţă sofisticat şi lipsei de
comunicare. Nu există comunicare între oameni. În India poţi vedea doi oameni
că se ceartă, iar după scurt timp se îmbrăţişează. Supărarea nu durează mult.
Doar dacă există o problemă importantă care a apărut demult între două familii,
un conflict vechi, atunci nu se vor împăca. În acest caz nu îşi vorbesc, se
evită, păstrează distanţa orice s-ar întâmpla.
Dar
aici nu este aşa. Oamenii acceptă cu superficialitate să întâlnească pe
oricine, să vorbească oricui, şi această superficialitate sofisticată s-a
întipărit în comportamentul lor. De aceea suferim acum de problemele chakrei
Vishuddhi pe partea stângă. În aceste condiţii, Vishnumaya se supără. Aşa se
explică faptul că majoritatea celor din Vest suferă de Vishuddhi stâng şi chiar
şi eu am aceste suferinţe pe care le preiau de la voi toţi. Aşa este. Acest
lucru nu are nici o bază, este artificial, este un mit; nu există nimic pentru
care să vă simţiţi vinovaţi. Dacă aţi fi făcut într-adevăr ceva rău, aţi fi în
închisoare.
Dar
voi sunteţi aici, deci cum să fiţi vinovaţi? Această vinovăţie a oprit
creşterea noastră în Sahaja Yoga şi în foarte mare măsură, ştiu acest lucru.
Primul lucru care trebuie făcut este să vă învingeţi egoul. Egoul există, voi
îl vedeţi, dar nu puteţi spune că sunteţi egoişti, şi atunci rezultatul
egoismului se adună în Vishuddhi stâng.
Şi
atunci trebuie întâi şi întâi să vedem că avem ego. Foarte bine. Apoi vă
aşezaţi în faţa oglinzii, vă separaţi de reflectarea voastră în oglindă şi
începeţi să-i spuneţi acesteia: „Cum poţi să ai ego? Doar eşti sahaja yoghin.
Nu ai voie să ai nici un fel de ego.” Însă dacă vă simţiţi vinovaţi nu veţi
vedea niciodată că aveţi ego. Vedeţi numai vinovăţia, nu vedeţi şi egoul. Şi
astfel egoul rămâne unde era, şi problema din Vishuddhi stâng, la fel. Amândouă
aceste dificultăţi pot fi învinse dacă voi vă faceţi faţă vouă înşivă. Trebuie
doar să vă vedeţi: „Acum a acţionat egoul meu. De ce am ego?”
În
Sahaja Yoga există modalităţi prin care putem să eliminăm aceste dezechilibre
din interiorul nostru. Nu este greu. Aceste lucruri au fost deja îndepărtate de
multe ori. Voi cunoaşteţi partea stângă
şi partea dreaptă şi lucrurile sunt foarte simple. În Sahaja Yoga este de ajuns
să îţi mişti degetele şi mâinile, atâta tot. Nu este nevoie de acele
„diagnostice” în care vi se ia sânge, vi se spune să scoateţi limba, vi se scot
ochii şi se declară că sunteţi sănătoşi. Aici este altceva. Voi simţiţi pur şi
simplu că vă aflaţi n echilibru, că sunteţi într-o stare bună. O dată ce se
stabileşte acest echilibru, nu mai este nici o problemă cu Vishnumaya. Deci
această Vishnumaya care a fost sora lui Shri Krishna, iar mai târziu a venit ca
Draupadi, şi toate există şi astăzi în
aceasta lumină, şi în vishuddhiul vostru stâng. Însă oamenii nu doresc să vadă
ce nu este în regulă cu ei; aici este problema cea mare.
De
exemplu în York exista o biserică unde episcopul din Durham a declarat că Iisus
a fost un om obişnuit, şi că ar fi putut chiar să fie homosexual. Puteţi să vă
imaginaţi că un om este în stare să spună aşa ceva? Chiar şi să asculţi aceste
lucruri este pur şi simplu revoltător. Iar el propunea: „… să se facă
experimente şi cercetări pentru a afla…” Să spună astfel de lucruri într-o
biserică, nu poţi decât să rămâi descumpănit. Deci el a spus aceste lucruri în
cadrul unei ceremonii, iar arhiepiscopul de Canterbury, o figură similară, a
fost atât de încântat de descoperirea prelatului din York încât l-a lăudat
într-o biserică din comitatul York. Spre sfârşitul ceremoniei respective, s-a
observat cum fulgera de jur împrejurul bisericii. Iar după ce au ieşit toţi
oamenii din biserică, trăsnetul a căzut din plin pe biserică şi a distrus
întreaga clădire, mai puţin partea de jos a zidului. În loc să spună că au
greşit , acei oameni au spus: „Iată, prin harul lui Dumnezeu, partea de jos a
zidurilor nu a fost distrusă.” Ce explicaţie au putut să dea! Deci oamenii găsesc
tot felul de explicaţii. Am văzut că aici este un lucru obşÎnuit să se dea
explicaţii, fiindcă aceşti oameni au minţi inteligente: „Am făcut aşa fiindcă
m-am gândit că…” Dar Întrebarea este de ce te-ai gândit?
Trebuie
să vă întrebaţi de ce v-aţi gândit la un anumit lucru. Aceasta este o portiţă
de scăpare pe care o găseşte egoul vostru după ce le-a făcut rău altora sau a
dăunat unei cauze drepte. Este doar o
explicaţie. În acest fel, oamenii se strecoară pentru a evita adevărul. Există
atât de mulţi oameni care creează portiţe de scăpare şi se strecoară prin ele,
ca acest domn Waldheim de exemplu: pur şi simplu se strecoară pentru a scăpa de
răspundere pentru problemele pe care le-au creat; într-un fel sau altul, găsesc
o portiţă de scăpare. Ei şi-au format o metodă de a construi explicaţii în aşa
felîÎncât să te facă să-i laşi să scape. Dar ei nu doresc să-şi facă faţă lor
înşişi.
Acum
noi trebuie să înţelegem că este nevoie să ne facem introspecţia. Am vorbit cu
oamenii şi ei spun: „Mamă, dar ce drept am eu să…? M-am gândit că…” Dar de ce
ai gândit? Ar fi trebuit să vezi ce spun vibraţiile. Voi nu vă aflaţi la
nivelul gândurilor, ci sunteţi mai mult la nivelul vibraţiilor. De ce nu vă
folosiţi conştiinţa vibratorie? M-am
gândit că…”
O
dată ce apar aceste cuvinte, „m-am gândit…”, atenţia voastră este pe ceva fără
existenţă reală, pe un mit. Realitatea este că aţi făcut o greşeală; foarte
bine. Acceptaţi că este o greşeală şi trebuie corectată.
Să
luăm de exemplu o maşină. Dacă se strică, maşina nu spune: „M-am gândit că…” Şi
nici noi nu ne aşteptăm ca ea să gândească. Noi reparăm maşina şi gata. Dacă
trebuie să conducem acea maşină, trebuie să o reparăm.
În acelaşi mod, această minte care spune:
„M-am gândit că…” trebuie dimpotrivă să se corecteze. Această expresie : „M-am
gândit că…” trebuie să iasă din limbajul sahaja yoghinilor. Noi nu gândim, ci
suntem în conştiinţa fără gânduri. Atunci lucrurile merg aşa cum trebuie. Dacă
începi să crezi : „Eu sunt răspunzător…” s-a sfârşit. Dacă gândeşti : „Nu sunt
răspunzător; Dumnezeu face aceste lucruri, eu nu port răspunderea pentru nimic
din toate acestea. Dacă apare o greşeală, este greşeala lui Dumnezeu, lasă-L pe
El să simtă o durere n Vishuddhi stâng; dar eu nu am făcut nimic.” Însă când
spun: „ Eu m-am gândit că…”, înseamnă că îmi asum răspunderea şi creez
propriile mele probleme. Deci, pentru a lua o decizie trebuie să fiu în starea
de conştiinţă fără gânduri.
De
multe ori văd cum se petrec aceste lucruri în jurul meu ca o piesă de teatru.
Dar rămân tăcută. Spun doar: „E bine, totul este bine.” Las să treacă aceste
lucruri. Dar ceea ce trebuie să se întâmple se întâmplă după voinţa lui
Dumnezeu. În acest fel, oamenii sunt corectaţi şi roadele se văd, rezultatele
se văd.
Până
la urmă ei acceptă că: „Dacă Mama a hotărât aşa, atunci aşa este cel mai bine.”
Dar de fapt eu nu hotărăsc. Ca să fiu sinceră, eu nu fac nimic. Dar văd atât de
limpede, este atât de evident că acesta este lucrul cel mai potrivit de făcut,
încât ce rost are să faci lucruri greşite? În acest fel trebuie să vă
dezvoltaţi pentru a scăpa de această problemă a chakrei Vishuddhi. Însă
Vishnumaya trebuie să fie venerată, trebuie să vă amintiţi de ea în fiecare zi.
Fiindcă aceasta este o omisiune foarte obişnuită În Vest. Dacă Vishnumaya este
într-o stare defectuoasă, dacă este supărată pe voi, ce se întâmplă? Voi
acumulaţi în permanenţă sentimente de vinovăţie din diferite motive. Dar dacă
voi sunteţi atenţi şi o păstraţi pe Shri Vishnumaya intactă, atunci ea are
grijă de voi şi nu permite nici unei vinovăţii să se acumuleze. Iar atunci vă
bucuraţi la maximum de Spiritul vostru. Dacă vă simţiţi vinovat, această
bucurie este întrucâtva ştirbită. Câteodată sunteţi fericiţi şi spuneţi: „
Mamă, sunt fericit, atât de fericit! Mă bucur atât de tare!” Şi deodată, ce s-a
întâmplat? „Oh! Am făcut un lucru
greşit…”
Am
văzut cum se necăjesc oamenii pentru lucruri neînsemnate. Desigur, eu am şi
altă viaţă, în mijlocul acestei lumi sofisticate. O dată, la o masă, un domn
mânca liniştit şi deodată a tresărit: „ Ah!” „Ce s-a Întâmplat?” „Trebuia să telefonez cuiva şi nu i-am
telefonat.” „Nu face nimic, acum
terminaţi de mâncat. De ce vă faceţi griji?”
„ Dar trebuia să…” Şi ce se va întâmpla în cel mai rău caz? Nu aţi
telefonat şi gata. Nu face nimic. Mai bine luaţi un telefon şi telefonaţi.” Şi
el află că persoana respectivă nu era acasă şi că nu ar fi avut cum să-i
vorbească.
Toate
aceste lucruri au creat un fel de norme în viaţa noastră. Iar aceste norme sunt
foarte artificiale. Să spunem că eu ar fi trebuit să mă aflu undeva într-un
anumit moment. Dar nu mă aflu acolo. Ce dacă! Ar fi trebuit să fiu acolo, dar
dacă nu sunt, ce rost are să-mi pară rău? Dacă trebuie să ajungeţi într-un loc,
veţi fi uimiţi să vedeţi cum avioanele vă aşteaptă, persoana respectivă vă
aşteaptă şi toate lucrurile pe care contaţi sunt la dispoziţia voastră, chiar
dacă ajungeţi cu 8 ore mai târziu. Aşa trebuie să se întâmple în mod normal,
dar pentru aceasta voi trebuie să fiţi la unison cu această Putere
Atotcuprinzătoare - cu Shri Vishnumaya. Dacă sunteţi la unison cu ea, atunci
totul se află înaintea voastră. Totul se găseşte aici fiindcă, ţineţi minte,
acum aţi intrat în Împărăţia lui Dumnezeu. Puteţi verifica dacă este aşa. Dar
voi vă folosiţi permanent ignoranţa omenească şi în felul acesta sunteţi
păcăliţi. Încercaţi să ştiţi că sunteţi oameni iluminaţi, să ştiţi că nu mai
sunteţi oameni obişnuiţi. Dar până când voi nu vă utilizaţi puterile, la ce
bun? Este ca şi cum ai aşeza un cerşetor pe tronul regal, iar când oamenii vin
să-i vorbească, el cerşeşte de la ei un bănuţ. Acum ai fost făcut rege. De ce
să cerşiţi?
Religia
noastră este să nu ne simţim vinovaţi. Să nu ne simţim vinovaţi. Trebuie să
privim lucrurile în faţă. Dacă am greşit, trebuie să acceptăm cu inima deschisă
că am greşit, mergem şi vorbim cu omul faţă de care am greşit, corectăm
greşeala sau îndreptăm urmările, dar nu transformăm greşeala într-un capital pe
care îl depozităm în Vishuddhi stâng. În Vest, aceasta este o problemă
importantă şi ea continuă să se agraveze. Iar oamenii sunt mândri: „O, sunt
atât de vinovat!” Mai bine s-ar duce la închisoare.
Temperamentul
vostru de acum, bucuria care este prezentă în temperamentul vostru, toate
acestea sunt otrăvite de această vinovăţie care nu are nici un rost. Ea nu vă
poate face bine nici vouă, nici celorlalţi. Vă spun aceste lucruri cu atâta
sinceritate fiindcă ştiu că la început, bineînţeles, toţi sahaja yoghinii din
Vest pe care îi întâlneam aveau această problemă. Catolicismul contribuie de
asemenea la formarea acestui sentiment. În religia catolică trebuie să te
spovedeşti. Dar am văzut că şi protestanţii se simt vinovaţi; nici ei nu sunt
mai prejos. În India, în schimb, nici catolicii şi nici protestanţii şi nici
ceilalţi oameni nu se simt vinovaţi.
V-am
mai povestit această întâmplare. Nepoţica mea m-a întrebat într-o zi: „Bunico,
spune-mi te rog ce păcate fac eu?” M-am mirat: „Cum aşa? Tu nu ai făcut nici un
păcat.” „Dar poţi să-mi spui dacă fac vreun păcat?” “Nu
văd nici un păcat pe care să-l fi făcut tu.”
„Dar ştii, la şcoală ne-au spus să ne mărturisim păcatele. Ce să
mărturisesc?” Am întrebat-o: „Şi ce le vei spune?” „Numai că am mâncat două îngheţate.” „Bine, mergi şi spune-le.”
Până
într-atât de stupid este acest sistem. Dacă vezi realitatea, îţi dai seama că
este foarte stupid. Iar sahaja yoghinii nu trebuie să se implice în aceste
lucruri stupide. Trebuie să rămâneţi fericiţi. Aceste lucruri nu au nici o
importanţă.
Uneori
fac greşeli, de exemplu nu ştiu de ce îl confund câteodată pe Aristotel cu
Tolstoi. Nu ştiu de ce. Mi-a venit în minte Tolstoi, deşi Tolstoi nu are nimic
în comun cu Aristotel, iar Aristotel nu se aseamănă câtuşi de puţin cu Tolstoi,
dar am făcut această greşeală şi mă gândeam: „De ce oare? De ce s-a întâmplat?”
Vedeţi voi, este important. Din descrierea acestor oameni poţi să-ţi dai seama
de anumite lucruri: de exemplu Aristotel nu a avut nici un fel de influenţă
asupra lui Tolstoi. Aristotel era preocupat de politică şi el a schimbat
întreaga orientare a filozofiei. Pe când Tolstoi încearcă să arate că omul
poate renaşte; nu ştiu dacă i-aţi citit operele, dar a fost unul dintre marii
scriitori ai vremii sale. Zilele trecute comparam aceste două personalităţi şi
mă gândeam: „Iată-l pe acest om. Cât de diferit este de Aristotel. Absolut!
Sunt la cele două extreme. Şi cum de nu l-a citit niciodată pe Aristotel? Era
un om atât de învăţat, dar nu l-a citit pe Aristotel.” Apoi am simţit că este
vorba despre mintea tipic rusească. Iar mintea rusească este aplecată foarte
mult spre introspecţie. Iar această introspecţie îi lipsea lui Aristotel, era
cu totul absentă. Aristotel construia o ţesătură întreagă de noţiuni, provenite
din mintea sa, şi îi plasa pe oameni în acest context al politicii sale,
într-un mod cu totul opus introspecţiei. Într-un fel, Platon a făcut şi mai
rău, dar acesta este alt subiect. Deci, Socrate murise, iar Aristotel a devenit
cel mai important filozof. Însă eu îi judecam pe fiecare dintre ei după
meritele lor. Iar Tolstoi era un suflet realizat. De aceea vedea viaţa altfel.
Dacă aţi citit „Anna Karenina”, în acest roman el înfăţişează o femeie, pe Anna
Karenina, care era căsătorită şi avea o relaţie cu alt bărbat, iar soţul ei era
foarte îngăduitor şi muncea foarte mult, dar nu
putea acorda soţiei sale suficient timp. Iar ea a crezut că are dreptul
să fie romantică. Iar la sfârşit, el arată ca ea nu a fost niciodată fericită.
Dar soţul ei era un om foarte paşnic şi iertător. Ea nu a reuşit să fie
fericită, iar în final, ea este nevoită să se sinucidă. Aceşti scriitori de
demult scriau astfel de romane, mai ales dacă erau suflete realizate. Dar dacă
îi daţi acest subiect unui scriitor modern, el va scrie că soţul s-a sinucis,
şi nu soţia. Aşa se întâmplă în vremurile noastre.
Astfel
am ajuns să ne simţim vinovaţi pentru greşeli care nu ne aparţin. Iată o soţie care are o relaţie cu alt
bărbat, iar soţul crede că: „Eu sunt de vină,
fiindcă nu sunt destul de
atrăgător şi de aceea ea a plecat cu altcineva.” Şi se sinucide. De fapt, soţia
este vinovată, şi nu soţul. Deci, datorită pervertirii sentimentelor umane,
vina se deplasează de la unul la celălalt. Am văzut soţi care se lasă dominaţi
cu totul de soţiile lor, mai ales în America. Sunt complet inerţi. I-am
întrebat: „De ce sunteţi atât de inerţi în faţa soţiilor voastre?” Ei mi-au
spus: „Mamă, ştiţi, a fost vina noastră că am asuprit femeile atât de multă
vreme.” „Dar de ce le daţi voie să vă
asuprească ele pe voi? Nici aşa nu este bine.” Ei le permit femeilor să-i
domine fiindcă ei consideră că strămoşii lor au asuprit femeile. Şi astfel se
întâmplă acelaşi lucru; se produce un dezechilibru în oameni fiindcă ei se simt
vinovaţi. Pentru cine? Pentru strămoşii lor. Dar aceştia au murit de mult; voi
sunteţi altfel decât ei.
În
felul acesta încercăm să ne asumăm vinovăţii. Este o modă, ca şi cum aţi îmbrăca nişte haine ciudate. Încercăm
mereu să aflăm unde am greşit; este un aspect tipic minţii celor din Vest. Iar
apoi deveniţi „Les Misérables”. Cum să
fiţi fericiţi dacă vă condamnaţi permanent pe voi înşivă , dacă vă plasaţi
într-o poziţie de inferioritate? Toate aceste teorii v-au făcut să fiţi
nefericiţi. Fără să fie nevoie să mergeţi la închisoare, sunteţi în închisoare.
Vă
povesteam despre haine. Acum se poartă aceste fuste cu lungimea de 6 inch, iar
fetele se simt vinovate dacă nu poartă astfel de fuste. De fapt este greşit să
porţi aşa ceva, dar ele se simt vinovate dacă nu poartă astfel de haine. Toate
acestea se datorează normelor ridicole pe care le-am creat tot noi. Indiferent
ce inventează industriaşii, oamenii devin sclavii acelor lucruri. Îşi aruncă
hainele de până atunci şi adoptă noul stil. Dacă apare o modă la Paris, toată lumea trebuie să îşi
procure obiectele la modă. În India, dimpotrivă, dacă începe cineva să impună
astfel de tendinţe, oamenii nu le vor accepta niciodată. Ei vor spune: „Pleacă de aici. Nu vrem aceste
lucruri fără rost…”
Deci,
acceptând aceste lucruri, noi renunţăm la tradiţia care ne-a format până la
acest nivel, ne pierdem toate obiceiurile tradiţionale. Fiindcă toţi aceşti
industriaşi caută să ne influenţeze, iar noi îi lăsăm să ne conducă, şi la fel
se întâmplă cu toţi aceia care construiesc teorii imaginare, care mai de care
mai ciudate; oamenii acceptă aceste ciudăţenii, iar dacă nu le acceptă, se simt
vinovaţi.
Am
avut o experienţă dureroasă când am fost în America. Era undeva o fetiţă de opt
ani care mi-a spus: „Ea se droghează” (era vorba despre mama ei). Am Întrebat:
„Într-adevăr?” Eram înmărmurită. Am luat copilul şi l-am strâns la piept. Am
întrebat-o pe mamă: „De ce iei droguri?” Fetiţa a spus: „Mama nu mă
îmbrăţişează niciodată aşa.” Am întrebat-o: „De ce nu-ţi îmbrăţişezi copilul?”
Mama fetiţei a răspuns: „Fiindcă nu vreau să mă simt vinovată.” „Cum aşa?” am
Întrebat. „Freud spune că este un lucru de care trebuie să te simţi vinovat.”
Freud a ajuns să dicteze că trebuie să te simţi vinovat dacă îţi îmbrăţişezi
copilul. Deci, apare sentimentul de vinovăţie. Dar de unde vă vine acest
sentiment? Din cărţile pe care le citiţi, de la aceşti oameni fără valoare care
vă conduc. Aceşti oameni nu au caracter, nu au bun simţ, nu ştiu nimic despre
realitate, iar voi acceptaţi spusele lor ca şi cum ar fi vorba despre Biblie;
în cazul acesta, este normal să vă simţiţi vinovaţi.
La
o petrecere, dacă se varsă puţină cafea, „Doamne, ce nenorocire!” Cred că
sunteţi mai rău decât un delincvent! Sau dacă s-a vărsat ceva pe covor, atunci
trebuie să fiţi duşi la închisoare imediat. Normele acestea se referă mai mult
la lucruri foarte superficiale, la aspectele unui comportament foarte
superficial, iar voi începeţi să vă simţiţi vinovaţi. Voi nu vă simţiţi
vinovaţi pentru că sunteţi rasişti, nu vă simţiţi vinovaţi pentru lucrurile
pentru care ar trebui să vă simţiţi vinovaţi, pentru că în America i-aţi
asuprit pe oameni, pentru că aţi ucis mii şi mii de oameni, milioane de oameni.
Nimeni nu se simte vinovat pentru astfel de lucruri. Sau fiindcă aţi dominat
întreaga planetă. Voi vă simţiţi vinovaţi pentru lucruri extrem de
superficiale.
Dar
sahaja yoghinii sunt oameni atât de profunzi, atât de profunzi încât dacă ar fi
să existe ceva pentru care să le pară rău… trebuie să descopăr care ar putea fi
acel lucru. Am găsit o soluţie simplă. Dacă vă pare rău pentru ceva, vă rog să
vă trageţi de urechi. Şi cu aceasta, s-a sfârşit. Sau dacă vă simţiţi vinovaţi,
trageţi-vă de urechi şi Vishuddhi va fi În regulă. Este o metodă foarte simplă:
vă trageţi de urechi, astfel, şi gata. Dar câteodată văd oameni care merg
ţinându-se tot timpul de urechi, şi mă gândesc: „Uite ce le-am făcut bieţilor
oameni!” Chiar şi când dansează se ţin de urechi. Este prea mult pentru mine să
văd că oamenii se simt astfel. Vreau să spun că În Sahaja Yoga nu sunt
stabilite reguli foarte stricte. Voi sunteţi oameni liberi în toate privinţele
şi trebuie să utilizaţi această libertate, absolut. Voi nu sunteţi îndrumaţi
prin reguli intransigente, astfel încât să vă trageţi de urechi tot timpul. Eu
am spus că vă puteţi trage de urechi numai pentru a vă debarasa de obiceiul
absurd de a vă simţi vinovaţi. Iar acum văd mereu cum oamenii se trag de
urechi. Ieri, o fată purta cercei mari şi se trăgea de cercei. Am fost
îngrijorată să nu păţească ceva.
Sahaja
Yoga este un joc şi atât, este numai un prilej de bucurie. Nu este un sistem
rigid de legi şi reguli, vedeţi şi voi. Aceasta se întâmplă fiindcă voi nu
sunteţi fiinţe religioase în mod înnăscut. Voi aveţi Spiritul pentru a vedea
totul; în aceste condiţii, ce greşeli aţi putea să faceţi? Însă acolo unde
trebuie să aveţi grijă, voi nu aveţi grijă de ceea ce faceţi. De exemplu vă
spun să vă faceţi banhdan înainte de a ieşi din casă. Este un „Kavach”. Prin ce
cuvânt din limba engleză am putea traduce
„Kavach”?
Kavach
- protecţie. E mai curând… protecţie este o noţiune abstractă. Kavach este ca
şi acele … armuri pe care le purtau oamenii, este ca o armură aflată în
interior. Vedeţi, „Kavach” este un lucru de felul acesta. Deci trebuie să vă
puneţi această armură înainte de a ieşi afară sau înainte de a vorbi cu
oamenii. Dar voi nu faceţi aşa, iar apoi vedem că…Am întrebat pe cineva: „De
unde vii?” „ O, Mamă, am fost să-l văd
pe… am fost la cimitir.” „Pentru ce?” „A
murit cineva şi am mers acolo.” „Dar
ţi-ai luat „Kavach”, adică ţi-ai făcut bandhan?” Fiindcă se puteau vedea toţi
acei bhoot dansând pe capul acelui om.
Despre
acest lucru este vorba. Nu vă faceţi bandhan, iar apoi vă trageţi de urechi,
dar la ce foloseşte acest lucru? Nu foloseşte la nimic. Este atât de simplu:
când ieşiţi din casă, vă puneţi „Kavach”, iar dacă o persoană încercă să
discute în contradictoriu, faceţi un bandhan şi atât. Un mic bandhan poate
rezolva orice, poate face atât de multe lucruri! Dar noi uităm că am intrat în
Împărăţia lui Dumnezeu. Iar aici, toţi sfinţii, toţi îngerii şi toţi gana sunt
la dispoziţia voastră. Dar trebuie să credeţi în voi înşivă. Cum aş putea să
vin şi să vă spun: „De acum încolo, să credeţi în voi înşivă!”? Deci această
absurditate omenească de a te simţi vinovat trebuie să dispară la toţi sahaja
yoghinii. De aceea facem astăzi puja pentru Shri Vishnumaya.
Iată,
de exemplu, Shri Vishnumaya a intrat în această casă, fiindcă este o casă veche
aflată În ruină şi a fost înainte o fabrică de bere. Nu a fost bine că aţi
făcut havan afară, ar fi trebuit să faceţi havan în interiorul casei. Dar nu
este necesar să vă simţiţi vinovaţi pentru aceasta. Cred că aţi putea din nou
să începeţi să… A fost o greşeală. Iar Vishnumaya a văzut că voi aţi greşit şi
a venit ea însăşi şi a curăţat totul. Ea nu s-a gândit că ar trebui să vă
simţiţi vinovaţi. S-a gândit: „ Ei sunt doar nişte copilaşi, ei sunt încă
neştiutori, ei nu ştiu câţi bhoot sunt înăuntru. Mai bine să rezolv această
situaţie.” Ea a curăţat totul. Aşa s-a întâmplat. Nu aveţi pentru ce să vă
simţiţi vinovaţi. Este natural ca ea să ştie mai bine decât voi. Ea a făcut toată
treaba.
Aşadar,
un sahaja yoghin nu este cineva care arată ca şi cum tocmai i-ar fi murit o
rudă apropiată; adică nu are o figură foarte serioasă de om care nu poate zâmbi
nici chiar dacă îl gâdilă cineva, şi
care se află cu mult mai presus de tot ce îl înconjoară. Un sahaja
yoghin nu este o astfel de persoană. El este mereu plin de bucurie, de iubire,
de înţelegere şi de prietenie. El se bucură de toate. Astfel este un sahaja
yoghin. Dacă vă simţiţi vreodată vinovaţi, desigur vă puteţi trage de urechi.
Nu voi renunţa la acest procedeu, fiindcă altminteri s-ar putea să apară şi mai
multă vinovăţie. Dar mai bine vă puneţi întrebarea: „De ce mă simt vinovat?”
Faceţi-vă introspecţia. Iar aceasta este diferenţa dintre Aristotel şi Tolstoi.
Abia ieri mi-am dat seama de ce m-am gândit la Tolstoi în loc de Aristotel.
Aşadar,
principiul de Vishnumaya din interiorul vostru trebuie menţinut cu desăvârşire
treaz, fiindcă el ne ajută în multe feluri. În primul rând, ne ajută să facem
ca mesajele provenite de la inima noastră să ajungă la capul nostru. Prin
intermediul acestui principiu noi integrăm. Inima noastră şi capul nostru sunt
integrate în mai mare măsură prin intermediul principiului de Vishnumaya decât
prin intermediul părţii drepte a chakrei Vishuddhi. Partea dreaptă a chakrei
Vishuddhi poate crea simţul colectivităţii, poate crea înţelegere între oameni;
dar partea stângă a chakrei Vishuddhi vă ajută să menţineţi integrarea completă
dintre inima voastră şi capul vostru. Dacă există vinovăţie, voi nu faceţi
decât să vă gândiţi la ea şi să o analizaţi, ceea ce înseamnă că există o luptă
cu voi înşivă, „voi” cel din inimă vă
luptaţi cu „voi” cel de la nivelul
capului. Este foarte simplu. Dacă aceste lucruri ar fi integrate, nu v-aţi
simţi vinovaţi. De aceea trebuie să uitaţi toate aceste teorii artificiale care
au fost inventate de oameni, toate aceste ţesături de gânduri înşiruite prin
cărţi, tot ce aţi citit până acum.
Fiecare
dintre voi este un sahaja yoghin şi aţi intrat în Împărăţia lui Dumnezeu. Bucuraţi-vă!
Este tot ce aveţi de făcut. Dar trebuie să ajungeţi la acel stadiu al bucuriei
şi al înţelegerii în care voi vă aflaţi deasupra a tot. Nu putem nici măcar să
spunem: „Să nu fiţi precum Buddha, care stătea în tăcere.” Nu avem cum să
spunem acest lucru, fiindcă Buddha nu rămânea în tăcere decât când era în meditaţie. În restul timpului nu
era astfel: l-aţi văzut pe Buddha cel gras, înconjurat de copii, pe Buddha
râzând… Acest lucru înseamnă că egoul trebuie să râdă de el însuşi. Astfel nu
va mai exista această murdărie numită vinovăţie. Râdeţi pur şi simplu de voi
înşivă. „Cum de am făcut aşa ceva?” Să râdeţi de voi înşivă este un mijloc
foarte bun de a vă înţelege pe voi înşivă. Încercaţi să aflaţi: „Ce lucruri
fără sens fac eu de obicei?”
De
exemplu, cunosc o doamnă care se simte răspunzătoare pentru tot ce se petrece.
Eu o numesc „Giridhari”, ceea ce înseamnă
„cel care a susţinut muntele Govardhan în palma sa”. Ea crede că este
răspunzătoare pentru toate lucrurile. Iar eu încerc să o descumpănesc când îşi
asumă toate aceste responsabilităţi, numai ca să o fac să înţeleagă că nu este
răspunzătoare. Iar atunci când se simte răspunzătoare, ea acumulează tot timpul
această vinovăţie în interior. În primul rând ea nu este răspunzătoare, iar în
al doilea rând, dacă se simte răspunzătoare, va face cu siguranţă tot felul de
greşeli, iar apoi îşi va asuma răspunderea pentru acele greşeli şi se va simţi
vinovată. Iar atunci, Vishnumaya se supără. Iar dacă Vishnumaya este mânioasă,
voi aveţi probleme pe partea stângă.
Iar
partea stângă este atât de importantă! Ea nu se manifestă, nu se exprimă, dar
este dureroasă pentru voi înşivă. Partea stângă vă aparţine în întregime. Vă
produce dureri şi necazuri vouă înşivă. Dacă există ego, sunt deranjaţi
ceilalţi. Dar dacă sunt probleme pe partea stângă, voi sunteţi cel care se
simte rău, aşadar nu trebuie să vă simţiţi rău, să vă pară rău pentru nici un
motiv. De exemplu unii oameni se simt vinovaţi pentru simplul fapt de a fi
ajuns târziu la puja. Nu are importanţă. Acela era momentul în care trebuia să
ajungeţi. Unora le pare rău că nu au putut să aducă nimic pentru puja; nu are
importanţă. Eu nu spun niciodată: „Nu aţi adus cutare lucru, sau nu aţi făcut
cutare lucru…” Nu am spus nimic despre puja niciodată, nici măcar o singură
dată nu am spus că aţi greşit aici, sau că nu ar fi trebuit să faceţi această
greşeală. Am aşteptat să învăţaţi. Nu avea rost să vă spun, fiindcă s-ar fi
creat în capul vostru încă o sursă de probleme. Voi trebuie să învăţaţi. Nu aţi
mai făcut puja înainte de a veni în Sahaja Yoga. Nu aţi ştiut niciodată ce
înseamnă puja, nu cunoaşteţi nimic de acest fel, nu ştiţi în ce mod vă ajută puja. Deci,
indiferent ce aţi fi făcut, voi vă aflaţi în perioada de creştere, iar copiii,
atunci când cresc, este normal să facă greşeli. Sarcina mea este numai să vă
ocrotesc, şi fac acest lucru. Dar acum să nu vă distrugeţi pe voi înşivă prin
sentimentul de vinovăţie; de aceea trebuie să facem puja pentru Shri
Vishnumaya. Ea este Kali, care este sora lui Shri Krishna şi care a fost de
asemenea Draupadi, cea care există permanent pentru propria noastră protecţie
şi pentru a ne spune să nu ne simţim vinovaţi şi să ne bucurăm de viaţă.
Fie
ca Dumnezeu să vă binecuvânteze !