joi, 31 mai 2012

„DORINŢA DE A FI SAHAJA YOGHINI RESPONSABILI”


Puja pentru SHRI MAHAKALI TATTWA


Lonawala – India, 19 decembrie 1982



            Astăzi, înainte de toate, noi trebuie să stabilizăm în noi dorinţa noastră în calitate de căutători şi să ne desăvârşim creşterea completă şi maturizarea. Puja de astăzi se va face pentru întregul univers. El ar trebui să fie pe deplin iluminat de această dorinţă. Dorinţa voastră ar trebui să fie atât de intensă încât să emită vibraţia pură a lui Mahakali Shakti, care este dorinţa pură de a atinge Spiritul. Aceasta este dorinţa adevărată; toate celelalte dorinţe sunt toate asemeni mirajului.
Voi sunteţi cei care aţi fost aleşi de Dumnezeu în mod special, mai întâi de toate pentru a exprima dorinţa şi apoi pentru a îndeplini acea dorinţă intensă de puritate. Voi trebuie să purificaţi lumea întreagă – nu numai pe căutători, dar chiar şi pe cei care nu sunt căutători. Voi trebuie să creaţi o aură în jurul acestui univers al dorinţei pentru a atinge Spiritul. Fără dorinţă, acest univers nu ar fi existat. Această dorinţă a lui Dumnezeu este Duhul Sfânt. Ea este puterea omniprezentă, Kundalini din noi. Ea nu are decât o singură dorinţă, aceea de a fi Spiritul şi dacă voi vă doriţi orice altceva, Kundalini nu se va ridica. Numai atunci când ea ştie că această dorinţă va fi îndeplinită de cineva care stă în faţa căutătorului se va ridica. Dacă voi nu doriţi, nimeni nu vă poate forţa. Sahaja Yoghinii nu ar trebui niciodată să încerce să impună această dorinţă oamenilor.
            Prima piedică pe care o aveţi de înfruntat, după ce aţi primit Realizarea este de a începe să vă gândiţi la familia voastră. Şi începeţi să gândiţi, mama mea n-a primit Realizarea, nici tatăl meu, nici soţia mea, nici copiii mei ... Voi trebuie să ştiţi că aceste relaţii sunt lumeşti. În sanscrită – lokik. Ele nu sunt alokik, nu sunt dincolo de relaţiile acestei lumi. Nu sunt decât relaţii lumeşti şi ataşamente lumeşti. Deci, dacă voi intraţi în jocul acestora, din moment ce ştiţi că Mahamaya Shakti vă permite, vă puteţi lăsa antrenaţi atât cât vreţi ... Oamenii îmi aduc toate familiile lor, părinţii, rudele şi apoi sfârşesc prin a descoperi că au greşit şi că au pierdut atâtea momente preţioase, ore, ani pentru oameni care nu merită atenţia Mamei. Cel mai bine este ca voi să înţelegeţi cât mai devreme posibil că această dorinţă se poate găsi în voi dar nu şi în aşa-zisele relaţii lumeşti. Este ca atunci când i s-a spus lui Cristos că fraţii şi surorile lui îl aşteptau afară. El a răspuns: „Cine sunt fraţii mei şi cine sunt surorile mele?” Deci ar trebui să înţelegeţi că aceia care se implică mereu în problemele familiei şi îmi captează atenţia nu fac decât să intre în  jocul Meu. Acest lucru este lipsit de valoare pentru voi. Pentru ascensiunea voastră este important ca, în primul rând, să nu aveţi nici o dorinţă, nici o dorinţă pură legată de rude. Acesta constituie primul principiu de stabilizare a puterii lui Shri Mahakali. În special în India, unde oamenii sunt prea ataşaţi de familie, aceasta este o problemă. Aici, dacă daţi realizarea unei persoane, veţi fi uimiţi să constataţi că rudele lor nu sunt decât o grămadă de bhoots. Odată ce daţi realizarea cuiva, aţi intrat în bucluc, iar toţi acei bhoots se strecoară încet torturându-Mi viaţa, risipindu-Mi energia şi nefiind de absolut nici un folos. Ar trebui să înţelegeţi că nu este ceva auspicios. Dacă doriţi să vă risipiţi timpul vostru, am să vă dau voie să o faceţi. Dar dacă doriţi o ascensiune rapidă, trebuie, în primul rând, să vă anunţaţi că acestea nu sunt decât relaţii absolut lumeşti iar aceasta nu constituie dorinţa voastră pură.
            Aşadar, încercaţi să separaţi dorinţa voastră pură de dorinţa lumească. Asta nu înseamnă de loc să renunţaţi la familie, să renunţaţi la mamă sau la soră. Nimic de felul acesta. Trebuie doar să le priviţi ca un martor, aşa cum priviţi o persoană străină, şi să vă daţi seama dacă manifestă dorinţa sau nu. Dacă sunt persoane cumsecade nu ar trebui descalificate deoarece sunt rudele voastre. Este un fenomen care acţionează în ambele sensuri: aceste persoane nu pot fi calificate pentru că sunt rudele voastre şi, în acelaşi timp, nu pot fi descalificate pentru că sunt rudele voastre. În Sahaja Yoga, dorinţa voastră trebuie să devină o dorinţă pură. Trebuie să vă eliberaţi de atât de multe lucruri. Aceia, însă, care sunt ataşaţi de familie, legaţi puternic de familie, trebuie să aibă grijă să nu impună Sahaja Yoga rudelor. Cel puţin nu Mi le aduceţi pe cap.
            Acum, această dorinţă din interiorul nostru, puterea lui Mahakali care se manifestă, vine către noi în foarte multe feluri. Mai întâi de toate, aşa cum v-am spus, ne vine după realizare, pentru că sunteţi cu toţii Sahaja Yoghini, în forma dorinţei de a face ceva pentru rudele voastre. Apoi, a doua dorinţă este aceea de a încerca să îi vindecăm pe aceia care ne sunt rude. Aceasta este cea de a doua dorinţă.
            Ar trebui să vă daţi seama că este exact ce s-a întâmplat cu mulţi dintre voi. Aşa că, ei s-au gândit că ar trebui să îmi aducă spre vindecare toate bolile, începând cu lepra şi sfârşind cu o simplă răceală sau strănut. La fel se întâmplă şi cu toate necazurile familiei care se consideră că trebuie aduse în atenţia Mea – lucruri mărunte şi naturale precum sarcina sau strănutul. Aşa încât, atunci când aceste lucruri sunt în atenţia voastră eu spun „descurcaţi-vă, încercaţi să le rezolvaţi dacă puteţi”. Dar dacă ele nu sunt în atenţia voastră atunci sunt în atenţia Mea. Lăsaţi-le în atenţia mea, eu mă voi ocupa de tot. Dar, atunci se creează un cerc vicios, o proiecţie foarte subtilă a mentalului care gândeşte: „Este în ordine, Mamă, acest lucru nu este în atenţia noastră aşa că ocupă-te Tu de el”. Dar nu trebuie procedat astfel. Ar trebui să avem în interior o singură dorinţă intensă: Am devenit eu Spiritul? Am realizat ţelul meu suprem? M-am ridicat deasupra dorinţelor lumeşti? Purificaţi-vă. Odată ce începeţi să vă purificaţi, tot ceea ce este eliminat cade în grija Mea. Aceasta este doar o asigurare dar nu şi o garanţie. Dacă un anumit lucru merită atenţia Mea, Mă voi ocupa cu siguranţă de el. Voi trebuie să vă preţuiţi atenţia tot aşa cum şi Eu îmi preţuiesc atenţia. Cred că voi trebuie să vă preţuiţi atenţia mai mult decât Mine deoarece eu pot să mă ocup foarte bine de lucruri în interiorul Meu pentru motivul că totul se află în atenţia Mea.
            Dar, voi încercaţi să vă purificaţi dorinţele aflate dincolo de problemele lumeşti care vă stau în faţă. Astfel, dacă le extindeţi mai departe, începeţi să gândiţi: „Mamă, ce se întâmplă cu problemele ţării noastre?” Foarte bine, daţi-Mi harta ţării voastre şi gata. Este mai mult decât suficient. Apoi, purificaţi-vă, lăsaţi la o parte dorinţa respectivă. Odată ce sunteţi purificaţi, zona respectivă va fi acoperită de atenţia voastră. Este un fenomen foarte interesant. Numai atunci când vă ridicaţi deasupra ei vă puteţi revărsa lumina. Dar dacă voi rămâneţi înăuntrul lei, lumina va fi ascunsă. Nu va fi emisă nici o lumină.
            Trebuie să vă înălţaţi deasupra acelei dorinţe. Ori de câte ori aveţi o dorinţă, ridicaţi-vă deasupra până când lumina voastră va fi emisă către acea problemă cu care vă înfruntaţi şi care credeţi că ar trebui rezolvată de Mine. Dar toate astea sunt durerile Mele de cap pe care vi le asumaţi voi. Nu trebuie să faceţi decât un singur lucru, acela de a deveni Spiritul. Asta-i tot. Este un lucru simplu – restul este problema Mea.
            Acum, problema care priveşte transferul dorinţei voastre către colectivitate ar trebui să fie foarte diferită. În scopul de a da substanţă purităţii voastre, de a da parfum purităţii voastre, ar trebui să aveţi atenţia îndreptată către cealaltă parte. Acum voi nu staţi cu faţa spre Mine ci staţi împreună cu mine în faţa întregii lumi. Vedeţi, întreaga atenţie se schimbă atunci. Atitudinea voastră ar trebui să fie următoarea: Ce pot să dau? Cum pot să dau? Care este greşeala mea în a dărui? Trebuie să fiu mai alert, unde este atenţia mea? Trebuie să fiu mai alert faţă de mine însumi, ce fac eu în clipa asta? Care este responsabilitatea mea?
            Trebuie să doriţi să fiţi puri. Voi ar trebui să fiţi dorinţa pură adică să fiţi Spiritul. Dar care este responsabilitatea voastră faţă de voi înşivă? Ar trebui să doriţi ca responsabilitatea voastră faţă de voi înşivă să se manifeste, să fie completă.
            Apoi, este vorba de responsabilitatea voastră faţă de Sahaja Yoga! Care este responsabilitatea voastră faţă de Sahaja Yoga care constituie lucrarea lui Dumnezeu pornită deja, voi fiind mâinile Mele? Voi trebuie să faceţi lucrarea lui Dumnezeu şi să luptaţi cu elementele anti-Dumnezeu – cu elementul satanic. Voi nu mai aveţi nici o responsabilitate faţă de familia voastră. Aceia care se simt responsabili sunt Sahaja Yoghinii pe jumătate copţi şi care, aşa cum am mai spus, sunt inutili, absolut inutili. Toţi aceştia vor cădea, familiile lor vor suferi şi eu ştiu că aşa se va întâmpla. Asta, deoarece forţele se grupează în aşa fel încât va începe selecţia.
            Responsabilitatea faţă de voi înşivă de a fi Spiritul.
            Responsabilitatea voastră faţă de Sahaja Yoga.
            Responsabilitatea voastră de a Mă înţelege tot mai bine şi din ce în ce mai bine.
            Responsabilitatea voastră de a înţelege cum funcţionează şi cum se comportă acest mecanism.
            Responsabilitatea voastră faţă de modalitatea de a deveni voi înşivă Guru.
            Responsabilitatea voastră de a fi o personalitate demnă şi măreaţă.
            Responsabilitatea voastră de a fi o personalitate respectabilă şi nu una de proastă calitate.
            Fiecare din voi poate valora cât universul întreg, dacă doreşte să se ridice la acea înălţime. Universuri după universuri vă pot fi aruncate la picioare, dacă doriţi să vă ridicaţi la acea înălţime, la acea glorie pe care o aveţi în interior şi aşteaptă să fie pusă în valoare.
            Acei oameni care încă doresc să trăiască la un nivel inferior nu se pot ridica. De pildă, Sahaja Yoghinii din vest au anumite probleme legate de comiterea păcatului împotriva Mamei iar Sahaja Yoghinii din est au probleme legate de păcatul împotriva Tatălui. Nu este deloc dificil pentru voi să ieşiţi din păcat. Atenţia trebui să fie păstrată pură. În Sahaja Yoga voi cunoaşteţi toate metodele de a vă menţine atenţia pură. Dacă atenţia nu este pură, dorinţa va fi permanent atacată de toate lucrurile mărunte şi lipsite de sens care nu înseamnă nimic pentru ascensiunea voastră. Acum, o persoană care este un bun Sahaja Yoghin nu este preocupat de hainele sale, de ceea ce îi spun alţii, de modul în care alţii se poartă cu el sau îi vorbesc. Atenţia nu se îndreaptă către critică: persoana asta este aşa, persoana cealaltă este altminteri. Şi nici nu există agresiunea altcuiva pentru că altcineva este nimeni.
            Dar problema este că, atunci când spun asta, nimeni nu consideră că mă refer la fiecare din voi. Cei care sunt agresivi îşi asumă rolul iar cei care sunt neagresivi gândesc pe dos. Este ca atunci când spun ceva pentru o persoană car este agresivă şi atunci, persoana neagresivă se va gândi imediat la cea care este agresivă şi nicidecum la ea însăşi.
            Imediat, voi începeţi să vă transferaţi mentalul către celălalt, găsind defecte la ceilalţi. Astfel, dorinţa îşi pierde din ce în ce mai mult calitatea şi coboară tot mai jos din pricina balastului cu care este încărcată. Aşa încât, vigilenţa este foarte importantă. Vigilenţa totală (Satarkta) înseamnă că trebuie să ne menţinem atenţia pură pentru susţinerea dorinţei noastre pure. Dorinţa vine din inimă şi voi sunteţi astfel construiţi încât Brahmarandhra este de asemenea inima. Dacă nu aveţi o inimă curată, Brahmarandhra nu se menţine curată. Oamenii cred că, dacă ei vorbesc în cuvinte mari despre Sahaja Yoga, sunt în stare bună. Dar, dacă inima lor nu e deschisă, nu fac decât să se mintă singuri. Aşa că încercaţi să vă deschideţi inima.
            Am speranţa că astăzi, când faceţi această Puja şi venerare a lui Mahakali precum şi această Jagna, vă veţi stabili această aură şi veţi ilumina lumea. Dar poziţia voastră trebuie să fie următoarea: Cât de mult am contribuit eu la acest lucru? Mă mai gândesc încă la alte persoane? Mă mai gândesc încă la lucruri mărunte sau mă gândesc la Spiritul meu?
            Astfel, partea stângă începe şi se sfârşeşte cu Shri Ganesha. Shri Ganesha are o singură calitate de bază – el este complet abandonat MAMEI Sale. El nu cunoaşte nici un alt Dumnezeu. El nici măcar nu îl cunoaşte pe tatăl Său. El doar o cunoaşte pe MAMA SA şi este abandonat Ei în totalitate. Dar, această dorinţă pură trebuie să fie însoţită de acţiune şi despre asta am să vă vorbesc altădată, când vom avea mai multe Puja. Să ne stabilizăm însă, astăzi, în acea dorinţă pură de a fi Spiritul.
            Acum, mentalul occidental va întreba: Cum? Cum să facem asta? Am să vă spun – este extrem de simplu! Adi Shankaracharya a scris Vivekeludamoin şi multe alte cărţi şi tratate. Apoi au venit o mulţime de intelectuali care l-au hăituit şi au spus: „faceţi aşa, faceţi pe dincolo”. Iar el a spus: „uitaţi şi pe aceşti oameni”. Apoi a scris „Saundarya Lahari” – care este exact descrierea MAMEI şi devoţiunea lui către Ea. Fiecare  vers pe care l-a scris este o mantră. Nu este vorba de abandonul mentalului vostru prin mental ci abandonul inimii voastre. Este vorba în mod absolut de abandonul inimii voastre.
            Sahaja Yoghinii din vest cunosc foarte bine că au existat atacuri ale negativităţii îndreptate asupra lor, în special atunci când oameni oribili precum Freud au venit să le distrugă punctul de susţinere, rădăcinile. Ei ştiu că occidentul l-a acceptat pe Freud orbeşte şi astfel s-a îndreptat către infern. Toate acestea trebuie scoase la lumină. Totul este un mare nonsens, absolut fals, o activitate anti-Dumnezeu. Apoi vă veţi da seama, veţi lupta din toate puterile şi veţi spune: „aceasta este distrugerea rădăcinilor noastre. Atunci când MAMA este sursa a tot ceea ce este sublim, nobil, dătător de viaţă, înălţător şi elevat, voi nu faceţi decât să ne despărţiţi de rădăcinile noastre”. Dar, cred că voi aţi fost consideraţi ca nişte creaturi animalice iar el (Freud) doreşte ca noi toţi să coborâm până la acel nivel inferior al fiinţelor umane manifestat în cazurile patologice. Nu ştiu. Aşa că, este important ca voi să înţelegeţi toate atacurile îndreptate asupra voastră, să fiţi vigilenţi şi să nu vă identificaţi cu vreunul din ele.
            În final, aş spune că aţi venit în această ţară (India) ca să vedeţi rădăcinile şi nu lăstarii. Telefoanele nu sunt bune de nimic, nu se pot repara. Poşta este mizerabilă. Căile ferate sunt groaznice. (N-ar trebui să spunem asta deoarece ne aflăm într-un bungalou al Căilor Ferate). Dar oamenii sunt extraordinari. Ei ştiu ce înseamnă „Dharma”. Ei nu sunt atacaţi în nici un fel pentru că aici este locul lui Kundalini. Shri Ganesha stă aici. Cum ar îndrăzni cineva să atace Maharashtra cea măreaţă care are opt Ganesha pentru a o apăra? Nu ştiu dacă localnicii de aici ştiu asta. Şi există atâţia Marutis aşa încât cine poate ataca o asemenea ţară? Nu există nici un atac al negativităţii în afara faptului că oamenii sunt cam orientaţi către bani. Asta e singurul blestem care îi apasă. Dacă se pot elibera de el, vor fi oameni măreţi.
            Aşa încât, voi aţi venit în această ţară nu ca să vă bucuraţi de confortul occidentului, căci confortul ţine de Spirit. Deci, voi vă schimbaţi atitudinea faţă de India. Nu mă refer de loc la Air-India. Este o idee greşită să veniţi cu Air-India pe motiv că sunteţi Sahaja Yoghini. Absolut greşit. Air-India nu are nici  o legătură cu Sahaja Yoga. Căile noastre ferate şi toate celelalte nu au nimic în comun cu Sahaja Yoga. Şi atunci ce e de făcut? Fiţi patrioţi şi folosiţi-vă de propriile voastre companii naţionale pentru numele lui Dumnezeu!
            Când ajungeţi aici observaţi că oamenii sunt extrem de inocenţi. Ei nu îl pot înţelege pe Freud. Nu le puteţi vorbi despre aşa ceva deoarece este dincolo de limita lor de înţelegere. În acest sens, ei sunt un tip superior de oameni pentru că nu sunt atacaţi de această negativitate. Pe de altă parte şi voi sunteţi de un calibru înalt pentru că, deşi sunteţi atacaţi de negativitate, v-aţi eliberat de ea. Doar vă întoarceţi privirea şi sunteţi de partea cealaltă. Iată un lucru cu adevărat remarcabil.
            Aşa încât, veţi fi de asemenea, încredinţaţi că în această ţară mare care are de hrănit o populaţie numeroasă, există oameni care cred în acelaşi bucurii ca şi voi. Prin urmare nu ar trebui să vă simţiţi pierduţi.
            Deci, astăzi, trebuie să începem cu Puja pentru Mahakali Tattwa. Aceasta este ziua lui Gauri, adică Ganesha. Astăzi este ziua lui Gauri.
            Cu toate că s-ar putea să nu fie tocmai momentul programat pentru aceasta, după Mine cred că este bine să stabilizăm în interiorul nostru la nivel subtil dorinţa de a fi puri şi de a fi curăţaţi de toate obstacolele şi murdăriile care sunt în noi. Dorinţa de a fi Sahaja Yoghini măreţi. Dorinţa de a fi Sahaja Yoghini răspunzători. Dorinţa de a fi abandonaţi Mamei voastre. Nu este greu! Nu este vorba decât despre ego, ultimul care trebuie să fie eliminat căci, ce altceva abandonaţi voi? Eu nu doresc nimic de la voi, decât să acceptaţi Iubirea Mea.
            Abandonul înseamnă să vă deschideţi inima pentru a accepta Iubirea Mea.
            Renunţaţi la acest EGO, asta-i tot şi lucrurile se vor rezolva. Încerc să intru în inima voastră şi cu siguranţă că mă voi stabiliza acolo.



Tradus: Dana Urs
Tehnoredactare: Camelia Minculescu



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu